miercuri, 25 ianuarie 2023

MICA UNIRE - Serbare la Grădinița cu Program Prelungit “Sfânta Tatiana” din Craiova

 Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit "Sfânta Tatiana" au marcat cu emoție și entuziasm, sărbătoarea Micii Uniri.

Deschiderea evenimentului a fost realizată de o primire tradițională a invitaților și a părinților participanți, culminând cu intonarea Imnului Național al țării.
"Cu prilejul acestei zile istorice, 24 ianuarie, o zi cu o însemnătate deosebită pentru poporul român, dorim să vă prezentăm, la ceas de sărbătoare, o suită a momentelor artistice și literar-patriotice, pregătite cu drag și trudă de micile vlăstare ale instituției noastre. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit pentru sprijinul acordat grădiniței noastre și părinților, pentru colaborarea și prezența alături de noi în aceste momente minunate, de uniune și bucurie" a spus D-ra Elena - Loredana Ghiță, Director al Grădiniței "Sfânta Tatiana".
"Mulțumim părinților pentru entuziasmul cu care participă alături de noi la fiecare moment din viața prichindeilor, precum și doamnelor educatoare pentru strădania și bucuria organizării unei serbări demne de laudă. Vă dorim un an minunat, încărcat cu momente și activități frumoase în familia Grădiniței Sfânta Tatiana" a spus D-na Cristina Stamatoiu, Președinte al Fundației "Cuvântul care Zidește".
Festivitatea a fost încheiată cu Hora Unirii, prilej de veselie și emoție.