Pagini

luni, 11 martie 2019

Focus la Târgul de turism al Olteniei, ediția a IV-a


Asociația Focus Oltenia din Craiova a fost prezentă, și anul acesta, la Târgul de Turism al Olteniei, ediția a IV-a. Evenimentul a fost organizat în perioada 8 – 10 martie 2019 la Centrul Multifuncțional Craiova. Asociația a participat cu materiale de promovare a proiectului “Focus Oltenia”.

Proiectul “Focus Oltenia”  a fost implementat în perioada 2012 – 2015 prin linia de finanțare Programul Operațional Regional 2007 – 2013; Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului; Domeniul major de intevenție 5.3 – Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică; Operațiunea – Dezvoltarea și consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice și a activităților de marketing specifice.

Proiectul vizează promovarea obiectivelor turistice din regiunea de nord a Olteniei cuprinse în arcul geografic descris de localitățile Râmnicu Vâlcea, Horezu, Baia de Fier, Novaci, Târgu Jiu, Tismana, Baia de Aramă și Ponoarele. Au fost promovate 63 de obiective turistice structurate pe două categorii: naturale (chei, peșteri, păduri) și antropice (mănăstiri, cule, centre de etnografie, folclor și artă populară, sărbători tradiționale și de artă populară).

Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul proiectului www.focus-oltenia.ro











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu