Cu
binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei
și Mitropolitul Olteniei, Fundația Cuvântul care zidește a organizat, marți 1
martie 2016, conferința aniversară "15 ani de activitate în slujba
culturii și educației moral-religioase pentru copiii și tinerii din
Oltenia".
Evenimentul, care a avut loc la Centrul de
restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Facultății de Teologie din
Craiova, a reunit reprezentanți ai instituțiilor partenere, profesori și elevi
cu scopul de a dezbate proiectele derulate de Fundația Cuvântul care zidește și
de a pune bazele unor noi activități. În acest sens, au luat cuvântul: prof.
Săftoiu Daniela - Inspector de Specialitate Religie în cadrul Inspectoratului
Școlar Județean Mehedinți, prof. Cârțu Silvia - Președintele Asociației
"Părinți pentru Copii", prof. dr. Gheorghe Iuliana - Inspector de
Specialitate Religie Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Pr. Stănulică Adrian -
Consilier Sector Social Misionar în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, Cristina
Stamatoiu - director executiv Fundația Cuvântul care zidește și Arhid.
Apostolache Ioniță - Sectorul Cultural din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Cu acest prilej, am avut bucuria de a asista la două momente artistice susținute
de Corul "Vox Veris" de la C.N. "Frații Buzești" Craiova și
Corul Seminarului Teologic Ortodox "Sfântul Grigorie Teologul"
Craiova.
În
continuare, a fost prezentat ghidul “Mănăstirea Tismana – Vatră de
spiritualitate și tradiție seculară pe meleaguri oltenești” în cele 3 variante
(ghid standard, ghid pe hârtie pânzată și ghid pe piele), pliante și broșuri
realizate în cadrul proiectului “Promovarea potențialului turistic al
Mănăstirii Tismana, județul Gorj”, cod SMIS 27112, finanțat prin Programul
Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi
promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea
potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii
atractivităţii României ca destinaţie turistică.
Mulțumim tuturor partenerilor și colaboratorilor care ne-au fost alături de-a
lungul celor 15 ani și sperăm că, pe mai departe, vom găsi puterea și credința
ca împreună să venim în sprijinul copiilor și tinerilor prin continuarea
programelor culturale deja existente, prin inițierea și dezvoltarea altor
proiecte în concordanță cu scopul declarat în statutul de organizare și
funcționare al fundației: acela de promova valorile culturale și spirituale
creștine.
Pr. Stănulică Adrian a transmis cuvântul de binecuvântare din partea IPS Părinte Dr. Irineu |
Reprezentanți ai instituțiilor partenere, profesori, colaboratori, elevi |
Corul "Vox Veris" de la C.N. "Frații Buzești" Craiova |
Inmânarea diplomelor de excelență colaboratorilor și instituțiilor partenere |
Înmânarea diplomelor de excelență elevilor cu rezultate deosebite obținute la concursurile organizate de Fundația Cuvântul care zidește |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu