- Concurs de pictură și desen
- Concurs de eseuri (format Word sau PDF)
- Concurs de încondeiat ouă.
Părintele Gheorghe Smădoi, care le este alături micuților de la Grădinița "Sfânta Tatiana" și îi ajută să se împrietenească cu chitara, are acum nevoie de ajutorul nostru. Un gând bun, o rugăciune și, după posibilități, un sprijin material, îl vor aduce pe părinte mai repede în mijlocul copiilor să continue firul frumoasei povești.
Costurile terapiei cu protoni, pe care trebuie să o înceapă, în maxim două săptămâni, pot ajunge până la 60000 de euro.
Mitropolia Olteniei - Ajutor pentru Părintele Gheorghe Smădoi!
Elevi de la Școala Gimnazială Cerăt din județul Dolj, sub îndrumarea doamnei Prof. Nicolae Carla, au confecționat felicitări și au modelat mărțișoare din lut pe care le-au pictat, le-au dus la biserică și le-au oferit, cu bucurie, doamnelor.
De asemenea, elevi de la Școala Gimnazială "Sfântul Gheorghe" din Craiova au împletit șnururi și au confecționat mărțișoare pe care le-au dăruit mamelor, bunicilor, surorilor. Atelierul de creație a fost coordonat de doamna Prof. Bogovici Adriana.
Activitatea din cadrul Campaniei "Dar, cu drag de Mărțișor", desfășurată în parteneriat cu Fundația Cuvântul care Zidește, are ca obiective: promovarea valorilor spirituale și culturale românești, promovarea specificului regional al Olteniei, promovarea tinerelor talente, creșterea gradului de implicare a copiilor și tinerilor în activități culturale și de dezvoltare personală. Totodată, se urmărește cultivarea sentimentelor și atitudinilor morale în rândul elevilor: bunătate, respect, generozitate, compasiune.
Vezi Canalul YouTube al Fundației Cuvântul care Zidește
În cadrul Campaniei "Dar, cu drag de Mărțișor", Fundația "Cuvântul care Zidește" a fost, astăzi, alături de elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială "Mircea Eliade" din Craiova. Întâlnirea a avut loc online sub îndrumarea doamnei profesor Constantin Liliana. Copiii au prezentat legenda mărțișorului, au recitat poezii și au ascultat cântece de primăvară, au confecționat mărțișoare și felicitări pe care le vor dărui mămicilor, bunicilor și surioarelor. De asemenea, ei au vizionat clipul de prezentare a etapelor de lucru manual ale șnurului și ale mărțișorului din lut, de pe canalul YouTube al Fundației "Cuvântul care Zidește".
Vezi Canalul YouTube al Fundației "Cuvântul care Zidește"