vineri, 21 februarie 2020

Liceul "Matei Basarab" s-a alăturat Campaniei "Dar, cu drag de Mărțișor"

Joi 20 februarie 2020, Liceul "Matei Basarb" Craiova a găzduit atelierul de creație organizat în cadrul Campaniei "Dar, cu drag de Mărțișor", activitate inițiată de Fundația Cuvântul care Zidește în parteneriat cu acest liceu și Parohia "Sfântul Nicolae" Brândușa Craiova. Sub îndrumarea cadrelor didactice, Prof. Ionescu Daniela Claudia și Prof. Neamțu Adina, elevii au confecționat brățări, șnururi și mărțișoare, conștientizând totodată importanța implicării lor, cu cât de puțin, în acțiuni de într-ajutorare a semenilor.
Obiectivele parteneriatului vizează: promovarea valorilor spirituale și culturale românești, creșterea gradului de implicare a tinerilor în activități culturale și de dezvoltare personală, cunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate, educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți, cultivarea sentimentelor și atitudinilor morale: bunătate, respect, generozitate, compasiune.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu