vineri, 9 iunie 2017

Câștigători Festival Oratoric 2017


Concursul Oratoric “Sfântul Ioan Gură de Aur”, editia a XIII-a, a avut loc în data de 8 iunie 2017 la Muzeul Centrului de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare din Craiova.

La această ediție, ne-am bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei căruia îi mulțumin pentru sprijinul acordat și purtarea de grijă în a oferi mici daruri copiilor. 


Anul acesta, am lansat o provocare elevilor de gimnaziu care au răspuns cu entuziamul specific vârstei confirmându-și talentul oratoric. Participanții au avut posibilitatea de a prezenta discursuri pe o temă la liberă alegere. 

La finalul evenimentului a fost prezentat Proiectul "Turismul cultural religios din județele Vâlcea și Olt - oportunitate de promovare a identității naționale și a valorilor patrimoniului național", cod SMIS 24269, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de intervenție 5.3 - Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică. Invitații au primit informații cu privire la monumente ecleziale, reprezentative din punct de vedere istoric, artistic și arhitectural, ce se regăsesc în "Albumul turistic al monumentelor istorico-religioase din județele Olt și Vâlcea".   

 

 Din juriu au făcut parte:
-           Conf. univ. dr. Călina Nicoleta – Facultatea de Litere – Universitatea din Craiova
-           Conf. univ. dr. Cicort Constantin – Facultatea de Litere – Universitatea din Craiova și actor la Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova
-           Pr. Conf. univ. dr. Ivan Adrian – Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea din Craiova
-           Pr. Cons. Stănulică Adrian – Asociația Vasiliada


CÂȘTIGĂTORI

Secțiunea: Gimnaziu
Premiul I: Gavrilă Andreea – Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea, jud. Dolj; Profesor coordonator: Zanficu Andreea Elvira
Premiul II: Oprițoiu Claudia – C.N. „Frații Buzești” Craiova; Profesor coordonator: Stamatoiu Sabin
Premiul III: Trifu Ioanida – C.N. „Frații Buzești Craiova”; Profesor coordonator: Stamatoiu Sabin
Mențiune: Dinculeană Andreea – Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea, jud. Dolj; Profesor coordonator: Zanficu Andreea Elvira

Secțiunea: Juniori – Liceu
Premiul I: Istrate Maria – C.N. „Frații Buzești” Craiova; Profesor coordonator: Popa Cătălin
Premiul II: Bălăceanu Laurențiu – Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” Craiova; Profesor coordonator: Șapcă Victor
Premiul II: Berceanu Ana – C.N. „Frații Buzești” Craiova; Profesor coordonator: Popa Cătălin
Premiul III: Murgășanu Adina Persida – Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” Segarcea, jud. Dolj; Profesor coordonator: Zanficu Andreea Elvira
Premiul III: Negreț Antonio Valentin – Liceul „Tudor Arghezi” Craiova; Profesor coordonator: Bărăitaru Paulina

Secțiunea: Seniori – Liceu
Premiul pentru discurs istoric: Leoveanu Mădălina – Liceul „Tudor Arghezi” Craiova; Profesor coordonator: Bărăitaru Paulina




Mulțumim lui Dumnezeu pentru oamenii frumoși și buni pe care îi aduce alături de noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu