Poezia religioasă rămâne un spațiu al întâlnirii dintre suflet și Dumnezeu, dintre cuvânt și rugăciune. Fundația „Cuvântul care Zidește” din Craiova a organizat, în perioada octombrie 2025 – ianuarie 2026, cu binecuvântarea și sprijinul Înalt Preasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, cea de-a XIX-a ediție a Festivalului – Concurs Interjudețean de Poezie Religioasă, în colaborare cu Sectorul Cultural coordonat de Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Boldișor și Sectorul Învățământ coordonat de Pr. Cons. Dr. Adrian Lupu.
Evenimentul a avut loc loc miercuri, 14 ianuarie 2026, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. În deschidere Pr. Cons. Dr. Adrian Lupu a transmis mesajul de binecuvântare al Înalt Preasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei şi i-a felicitat pe elevii participanţi la acest festival de tradiţie desfăşurat în Arhiepiscopia Craiovei. În continuare, doamna Prof. Carmen Oprea – Inspector de specialitate în cadrul I.Ş.J. Dolj a evidenţiat implicarea profesorilor de Religie în promovarea şi cultivarea valorilor culturale autentice prin participarea la proiectele şi activităţile organizate de Arhiepiscopia Craiovei în parteneriat cu Inspectoratul Școlar.
Ediția din acest an s-a desfășurat sub semnul proclamării anului 2026 ca „An comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, context care a conferit concursului o profundă dimensiune duhovnicească. Tema propusă participanților – „Rugăciunea mamei, temelia lumii” – a adus în prim-plan rolul esențial al mamei creștine, al femeii care, prin jertfă tăcută și rugăciune neîncetată, susține familia, Biserica și însăși rânduiala lumii.
În cadrul acestei ediții, peste 70 de elevi din județele Dolj, Gorj, Mehedinți și din municipiul București, calificați în etapa a II-a a concursului, au așternut pe hârtie trăirile, gândurile și mărturisirea de credință, dând glas unei poezii izvorâte din inimă curată și sensibilitate duhovnicească.
Festivalul – Concurs de Poezie Religioasă are ca scop descoperirea și promovarea tinerelor talente literare, oferind copiilor și tinerilor prilejul de a se exprima artistic în limba română, într-un cadru care valorifică dimensiunea educativă și formativă a credinței ortodoxe. Totodată, evenimentul urmărește cultivarea respectului față de valorile culturale autentice și aprofundarea legăturii dintre educație și spiritualitate.
Printre obiectivele principale se numără stimularea creativității elevilor cu preocupări în domeniul religios, realizarea unor schimburi de experiență între copii și tineri din diferite zone ale țării, precum și creșterea gradului de implicare a acestora în activități culturale și de dezvoltare personală, menite să le modeleze caracterul și conștiința creștină.
Adresat elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, festivalul devine un adevărat atelier de formare sufletească, în care poezia nu este doar exercițiu literar, ci și mărturisire de credință. Prin cuvântul scris, tinerii participanți învață să prețuiască rugăciunea, familia și moștenirea spirituală primită, descoperind că, așa cum mărturisește tema concursului, rugăciunea mamei rămâne temelia nevăzută, dar neclintită, a lumii.
|
Rezultat |
Instituția de învățământ |
Cod de identificare |
|
|
||
|
Ciclul Primar |
||
|
Premiul I |
C.N.P. „Ștefan Velovan”, Craiova |
P0725CCZ |
|
Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova |
P2125CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Nr. 88 București Cenaclul Literar Nectărel – Zburătorul Centrul Educațional Nectărel București |
P6025CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” Craiova |
P7725CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” Craiova |
P8025CCZ |
|
|
Premiul al
II-lea |
C.N.P. „Ștefan Velovan”, Craiova |
P0625CCZ |
|
Școala Gimnazială “Decebal” Craiova |
P4325CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Decebal” Craiova |
P5225CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” Craiova |
P7525CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” Craiova |
P7925CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” Craiova |
P8125CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” Craiova |
P8225CCZ |
|
|
Premiul al
III-lea |
Școala Gimnazială “Sf. Gheorghe” Craiova |
P0925CCZ |
|
Școala Gimnazială “Ion Popescu” Bărbătești, GJ |
P3625CCZ |
|
|
|
||
|
Gimnaziu |
||
|
Premiul I |
Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova |
P2425CCZ |
|
Școala Gimnazială Câlnic, GJ |
P3125CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Andreești, GJ |
P3525CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, GJ |
P4225CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Aninoasa, GJ |
P6525CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Aninoasa, GJ |
P6625CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Nr. 1 Albeni, GJ |
P6825CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” Craiova |
P8625CCZ |
|
|
Premiul al
II-lea |
Școala Gimnazială. Câlnic, GJ |
P2825CCZ |
|
Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Andreești, GJ |
P3425CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Ion Popescu” Bărbătești, GJ |
P3825CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Săulești, GJ |
P4625CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Săulești, GJ |
P4725CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Ion Creangă” Craiova |
P5025CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, GJ |
P5425CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, GJ |
P5525CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Alexandru Macedonski” Craiova |
P6925CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” Craiova |
P7625CCZ |
|
|
Premiul al
III-lea |
C.N.P. „Ștefan Velovan”, Craiova |
P0425CCZ |
|
C.N.P. „Ștefan Velovan”, Craiova |
P0525CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Sfântul Gheorghe” Craiova |
P1125CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Nr. 1 Albeni, GJ |
P1625CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Câlnic, GJ |
P2925CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Nr. 86 București Cenaclul Literar Nectărel – Zburătorul Centrul Educațional Nectărel București |
P6125CCZ |
|
|
Liceul Tehnologic “Constantin Ianculescu” Cârcea, DJ |
P6425CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Gheorghe Țițeica” Craiova |
P7825CCZ |
|
|
Mențiune |
Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova |
P1925CCZ |
|
Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova |
P2525CCZ |
|
|
Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova |
P2725CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Andreești, GJ |
P3325CCZ |
|
|
Școala Gimnazială “Decebal” Craiova |
P4425CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Jupânești, GJ |
P4825CCZ |
|
|
Școala Gimnazială Nr. 86 București Cenaclul Literar Nectărel – Zburătorul Centrul Educațional Nectărel București |
P5925CCZ |
|
|
|
||
|
Liceu |
||
|
Premiul I |
Liceul Tehnologic “Dimitrie Filișanu” Filiași, DJ |
P1225CCZ |
|
Colegiul Tehnologic “Constantin Brâncoveanu” Baia de Aramă, MH |
P8525CCZ |
|
|
Premiul al
II-lea |
C.N.P. „Ștefan Velovan”, Craiova |
P0325CCZ |
|
Colegiul Tehnologic “Constantin Brâncoveanu” Baia de Aramă, MH |
P8425CCZ |
|
|
Premiul al
III-lea |
C.N.P. „Ștefan Velovan”, Craiova |
P0225CCZ |
|
Colegiul Tehnologic “Constantin Brâncoveanu” Baia de Aramă, MH |
P8725CCZ |
|
|
Mențiune |
C.N.P. „Ștefan Velovan”, Craiova |
P0125CCZ |
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu