Cu Înalta Binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. Irineu, Fundația Cuvântul care Zidește, în colaborare cu Sectorul Învățământ și Sectorul Cultural din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, desfășoară în perioada februarie – martie Campania de voluntariat "Dar, cu drag de Mărțișor".
Zeci de elevi și-au transformat sălile de clasă în ateliere de creație, dând viață unor mărțișoare unice, menite să aducă zâmbete și sprijin celor aflați în dificultate. Coordonați de profesori și alături de reprezentanți ai fundației, elevii au folosit tehnici diverse - de la modelaj în lut și pictură, quilling sau croșetat până la tehnica răsucirii șnurului de mărțișor - pentru a realiza simboluri ale primăverii încărcate de emoție.
Activitățile desfășurate în cadrul campaniei "Dar, cu drag, de Mărțișor" nu sunt doar despre dezvoltarea unor abilități practice, ci despre formarea caracterului. Organizatorii, alături de profesorii coordonatori, reușesc să atingă câteva obiective esențiale: Păstrarea tradiției - Copiii învață simbolistica autentică a mărțișorului; Educația prin voluntariat - Tinerii înțeleg că timpul și talentul lor pot produce o schimbare reală în viața semenilor lor.
Parteneri ai Campaniei "Dar, cu drag, de Mărțișor" sunt: Școala Gimnazială Drăgotești, jud. Dolj, Colegiul Național "Frații Buzești", Școala Gimnazială "Sfântul Gheorghe", Școala Gimnazială "Mihai Viteazul", Liceul "Matei Basarab" Liceul "Voltaire" și Liceul "Traian Vuia" din Craiova.


.jpeg)




.jpeg)
.jpeg)




.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)

.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)

.jpeg)

.jpeg)
.jpeg)

.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)

.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu